Practica executării silite imobiliare continuă să înregistreze un număr crescut de spețe care creează dificultăți atât organelor de executare silită, cât și proprietarilor de drept ai bunurilor imobile, prin prisma aplicării prevederilor legale și a efectelor pe care această procedură le instituie.

O situație destul de des întâlnită este aceea în care creanțe neachitate ale unor foști proprietari de bunuri imobile constatate prin titluri executorii (de natură civilă, fiscală sau uneori și penală) atrag demararea procedurii de executare silită asupra acestor bunuri, deși bunurile de facto nu mai sunt în proprietatea debitorului, ci în proprietatea unor terți dobânditori, transferul dreptului de proprietate având loc înainte de efectuarea  procedurilor de executare silită.

Ca regulă, în aceste situații se poate ajunge atunci când are loc un transfer al dreptului de proprietate asupra unui bun imobil (încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de înscris autentic pentru un imobil încă neintabulat, partaj voluntar etc.), dar noul proprietar nu efectuează demersurile necesare în vederea înscrierii dreptului său de proprietate în Cartea Funciară.

Pentru claritate vom reda pe scurt două spețe practice relevante în legătură cu problematica ce se dorește a fi analizată prin intermediul prezentului articol.

I. Descrierea stării de fapt I

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei T, contestatorul XY solicită instanței ca prin hotărârea judecătorească pe care urmează să o pronunțe, să dispună admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, în contradictoriu cu intimata C.S.A, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate de BEJ S, radierea urmăririi silite imobiliare emise în dosarul execuțional, dispunerea încetării oricăror acte de executare silită în dosarul execuțional, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, între contestatorul XY, în calitate de cumpărător și numiții SA, în calitate de vânzători s-a încheiat Antecontractul de vânzare-cumpărare atestat de dl. avocat AB. Obiectul contractului a constat în transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil apartament situat în Municipiul C.P.

Întrucât promitentul-vânzător nu și-a executat voluntar obligația asumată prin antecontractul ante-menționat, neprezentându-se la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, s-a formulat acțiune în justiție, înregistrată pe rolul Judecătoriei T având ca obiect prestație tabulară.

Prin Sentința civilă pronunțată de Judecătoria T, instanța a admis acțiunea formulată, sens în care a dispus: obligarea numiților SA să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul descris, cu mențiunea că în caz contrar hotărârea judecătorească va ține loc de act autentic apt pentru intabulare; intabularea dreptului de proprietate în favoarea actualilor proprietari cu privire la imobil. Sentința pronunțată de Judecătorie a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare în cursul anului 2012.

Ulterior, în cursul anului 2021 contestatorul XY a solicitat către OCPI T înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului apartament indicat anterior. Prin Încheierea de respingere OCPI T a respins cererea formulată pe motiv că asupra imobilului sunt înscrise o serie de sarcini astfel: este înscrisă o somație imobiliară dată în dosarul execuțioal, BEJ S, pentru suma de X lei + cele ce vor veni, la cererea creditoarei C. S.A în baza Încheierii civile pronunțată de Judecătoria T în cursul anului 2019.

Analizând Extrasul de carte funciară al imobilului, contestatorul XY a constatat că vechiul proprietar al imobilului, numitul SA, este executat silit pentru propriile datorii asupra imobilului care nu îi mai aparține încă din anul 2012, acesta fiind în proprietatea contestatorului potrivit Sentinței civile pronunțate de Judecătoria T în cursul anului 2012.

Raportat la toate aceste aspecte, contestatorul XY a fost nevoit să formuleze o acțiune în justiție având ca obiect contestație la executare pentru a înlătura orice atingere adusă exercitării dreptului său de proprietate, având în vedere că acest drept este grevat de sarcini în mod nelegal.

II. Descrierea stării de fapt II

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C, contestatoarea B.A. solicită instanței ca prin hotărârea judecătorească pe care urmează să o pronunțe, să dispună admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, în contradictoriu cu intimata S.E.C, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate de BEJ P, radierea urmăririi silite imobiliare emise în dosarul execuțional, dispunerea încetării oricăror acte de executare silită în dosarul execuțional, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, în cursul anului 2012, între contestatoarea B.A și numitul B.V în calitate de soți copartajanți,     s-a încheiat Actul de partaj voluntar, autentificat de către BNP D. Obiectul actului de partaj voluntar a constat în partajarea imobilului apartament situat în Mun. C N, și asupra cotelor părți indivize, părțile și dependințele de folosință comună ale construcției din care face parte imobilului și asupra cotelor părți indivize din teren aferent construcției în care este situat imobilul.

Astfel, ieșirea din indiviziune s-a făcut prin atribuirea imobilului supus partajului, în natură, în integralitatea sa, contestatoarei în schimbul plății unei sulte în sumă către numitul B.V.

La data de 28.04.2021, contestatoarea și numitul B.V, în calitate de foști soți copartajanți, au decis completarea Actului de partaj voluntar, prin suplimentarea masei partajabile cu imobilul (garaj) situat în Mun. C N. Acest imobil (garaj) a fost atribuit în deplină proprietate și exclusivă posesie contestatoarei în cotă de 1/1, prin actul adițional la actul de partaj voluntar.

Ulterior încheierii și autentificării actului adițional amintit anterior, contestatoarea B.A a solicitat BCPI C să înscrie dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului garaj. În luna iunie a anului 2022, examinând Extrasul de carte furnciară, contestatoarea a remarcat faptul că vechiul coproprietar al imobilului respectiv numitul B.V este executat silit pentru propriile datorii asupra imobilului garaj care nu îi mai aparține în proprietate încă din data de 28.04.2021, dată de la care a intrat în proprietatea exclusivă a contestatoarei, aceasta bucurându-se de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra acestui bun.

De asemenea, și în această situație pentru a stopa vătămarea continuă adusă dreptului de proprietate asupra imobilului garaj, aceasta a fost nevoită să formuleze o cerere de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare, pentru a înlătura atingerile aduse atributelor dreptului de proprietate.

III. Încadrarea celor două stări de fapt în temeiul de drept – Contestația la executare

În ce priveşte terţii, conform art. 650 din Codul de Procedură Civilă, orice terţă persoană vătămată printr-un act de executare silită poate solicita desfiinţarea acestuia sau, după caz, încetarea executării silite înseşi, numai pe calea contestaţiei la executare, dacă prin lege nu se dispune altfel.

În acest sens, cei doi contestatori și-au justificat calitatea procesuală activă pentru demararea acestui demers raportat la prevederile art. 713 alin. 5 din Codul de Procedură Civilă, respectiv: „În cazul procedurii urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, contestaţia la executare poate fi introdusă şi de o terţă persoană, însă numai dacă aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.” De asemenea, conform art. 715 alin. 4 din Codul de Procedură Civilă., dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.

Justificarea calității procesuale active pentru a formula contestație la executare reiese din faptul că imobilele asupra cărora s-au derulat actele de executare silită se află în proprietatea contestatorului XY potrivit Sentinței civile pronunțată de Judecătoria T, precum și în proprietatea contestatoarei B.A potrivit actului adițional la actul de partaj voluntar.

Mai mult, cei doi contestatori sunt străini de raporturile desfășurate între creditori și debitori, neavând nici un fel de calitate în dosarele de executare silită în baza cărora au fost emise și notate urmărirea silită imobiliară în cartea funciară.

Notarea somațiilor imobiliare asupra proprietății deținute în mod legal de către contestatori încă cu mult timp înainte de începerea executării silite este vădit nelegală și de natură a aduce atingeri însemnate asupra exercitării dreptului de proprietate al actualilor proprietari.

Rezultă aşadar că demersurile judiciare efectuate au fost introduse în termenul legal, iar cei doi contestatori  sunt îndreptațiți la formularea acestui demers judiciar.

IV. Formularea problemelor de drept în speță

În ceea ce privește acest punct, formularea problemelor de drept constă în:  necesitatea de a se stabili în mod clar dacă dobândirea dreptului real de proprietate este condiționată de înscrierea acestuia în Cartea Funciară, precum și dacă sunt îndeplinite condițiile perevăzute de lege pentru a demara executarea silită asupra bunului imobil al altui proprietar.

A. Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil – necondiționată de înscrierea dreptului în Cartea Funciară

Transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ce formează obiectul unei promisiuni de vânzare-cumpărare are loc la data încheierii actului autentic sau în caz de refuz al părţii de a încheia actul la notar, la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de instanţa judecătorească, care are efect constitutiv de drepturi.

Hotărârea care ţine loc de act de vânzare-cumpărare are un caracter mixt: declarativ – întrucât constată existenţa antecontractului şi constitutiv – întrucât marchează momentul de la care operează transferul dreptului de proprietate. Astfel, din momentul rămânerii definitive a hotărârii dreptul va fi transferat în patrimoniul beneficiarului în starea în care se găseşte în patrimoniul promitentului, respectiv negrevat de sarcini.

Pe cale de consecință, art. 1674 din Cod civil stabilește expres că: “Cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit.”

Raportat la această prevedere suntem de părere că proprietatea asupra imobilului s-a strămutat de drept de la debitorul executat silit către actualul proprietar la momentul rămânerii definitive a hotărârii care ține loc de înscris autentic.

În ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce formează obiectul partajului volutar, înțelegem să facem trimitere la prevederile art. 680 alin. 1 din Codul Civil care reglementează în mod expres faptul că fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului.

În acest caz, dreptul de proprietate asupra imobilului garaj aparține contestatoarei începând cu data de 28.04.2021 – data încheierii Actului adițional la actul de partaj voluntar.

Aceste concluzii  sunt susținute și de prevederile art. 56 alin. (1) din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit căruia: “Dispoziţiile Codului civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Prin urmare, rezultă fără putere de tăgadă faptul că actualii proprietari au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor odată cu rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanță precum și odată cu încheierea actului adițional la actul de partaj, dreptul de proprietate existând așadar și fără a fi intabulat în Cartea Funciară. În completarea celor susținute înțelegem să redăm prevederile art. 21 din Legea 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare – Republicată care reglementează faptul că publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă a cadastrului are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz, al opozabilităţii faţă de terţi a acestor înscrieri.

Prin urmare, suntem de părere că nu subzistă o obligație legală de înscriere în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului, iar faptul că nu a fost efectuată această înscriere nu este de natură a leza natura dreptului de proprietate. Efectele înscrierii în Cartea Funciară fiind doar de opozabilitate și nu afectează sau instituie o condiție asupra dreptului născut ca efect al hotărârii judecătorești.

Important de precizat este și faptul că art. 435 din Codul de procedură civilă instituie principiul opozabilității hotărârilor judecătorești, potrivt căruia: „Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.” Așadar, creditoarea C.S.A este ținută la respectarea hotărârii judecătorești pronunțată de Judecătoria T, rămasă definitivă în cursul anului 2012.

Prin urmare, chiar dacă evidențele actuale din cartea funciară nu sunt în concordanță cu situația juridică reală a imobilului nu putem admite că dovada dreptului de proprietate se realizează prin extrasul de carte funciară. Suntem de părere că și chiar neînscris în cartea funciară bunul imobil  al noului proprietar, acesta nu poate fi supus executării silite pentru datoriile fostului proprietar.[1]

În susținerea celor afirmate anterior înțelegem să expunem practica judiciară a instanțelor de judecată care îmbrățișează opinia expusă supra, astfel că Judecătoria Brașov prin Sentința nr. 5587/2015, pronunțată la data de 25 mai 2015 a statuat: „Instanţa reţine că motivul contestaţiei este acela că debitorul nu este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului supus executării silite, dreptul de proprietate aparţinând contestatorilor. Instanţa reţine că motivul este întemeiat. Executarea silită vizează, parţial, imobilul ce nu aparţine debitorului şi care, în mod fraudulos, a garantat un împrumut cu proprietatea altcuiva – a contestatorilor. Instanţa reţine că proprietarii nu erau obligaţi a-şi intabula imobilul. Împrejurarea că nu şi-au deschis carte funciară nu înseamnă că nu sunt titularii dreptului de proprietate.”

B. Îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru demararea urmăririi silite a bunului imobil.

Evidențiem faptul că executarea silită este procedura prin intermediul căreia titularul unui drept, recunoscut prin hotărâre judecătorească sau prin alt titu executoriu, constrânge pe debitorul său, care nu își execută de bună voie obligația corelativă, de a o aduce la îndeplinire în mod silit.[2]

Executare silită este reprezentată de situația în care creditorul care are de realizat o creanță bănească urmărește să își îndestuleze creanța din sumele obținute prin valorificarea bunurilor debitorului sau prin poprirea sumelor de bani, a titlurilor de valoare ori a altor bunuri mobile incorporale pe care acesta le are de primit de la terțe persoane.[3]

Astfel, din definițiile expuse supra se pot desprinde o serie de condiții necesar a fi îndeplinite pentru a fi în prezența unei proceduri de executare silită legale, cele mai importante fiind:

1. Existența unui titlu executoriu;
2. Neexecutarea de bunăvoie de către debitor a creanței;
3. Valorificarea bunurilor debitorului.

O condiție imperios necesară a fi îndeplinită este cea privind bunurile ce pot face obiectul procedurii executării silite. Astfel, potrivit art. 624 pct. 1 din Codul de Procedură Civilă: ”Executarea silită se efectuează prin: urmărirea bunurilor mobile și imobile ale debitorului sau aparținând terților ținuți să răspundă, în condițiile legii, pentru obligațiile debitorului, în scopul îndestulării creditorului.”

De asemenea, articolul menționat anterior se coroborează cu art. 819 din același act, care prevede faptul că: „Urmărirea silită imobiliară este de competența executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul aparținând debitorului sau unei terțe persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat ajuns în mâinile acestuia.”

Din textele legale menționate anterior rezultă condiția sine qua non pentru a exista cel puțin aparența de legalitate a procedurii executării silite este ca aceasta să se îndrepte împotriva bunurilor debitorului.

Astfel, cum am expus în partea introductivă a acestui articol, imobilul ce face obiectul urmăririi silite se află în proprietatea noului proprietar. Pe cale de consecință creditorul nu are niciun drept de urmărire a imobilului despre care se face vorbire, întrucât acesta aparține altei persoane.

Prin urmare, se poate observa în mod direct o încălcare flagrantă a dispozițiilor legale în materia bunurilor ce pot fi urmărite silit, ceea ce duce la concluzia evidentă că această procedură de executare silită desfășurată asupra bunului imobil al vechiului proprietar, deși dreptul a fost transferat către o altă persoană este nelegală.[4]

În lumina celor reținute anterior statuează și instanțele de judecată. Astfel:

1. Judecătoria Cluj-Napoca a reținut prin Sentința civilă nr. 7477/2022 pronunțată la data de 14 decembrie 2022 faptul că: „Cum debitorul B.V nu mai este proprietarul imobilului supus executării silite asupra căruia s-a notat somația imobiliară emisă de executorul judecătoresc, iar contestatoarea în calitate de proprietar al imobilului este străină de executarea silită demarată la cererea creditorului împotriva debitorului, urmează ca prin notarea somației imobiliare în cartea funciară a imobilului asupra căruia este proprietar contestatoarea B.A s-a produs acesteia o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Potrivit prevederilor art. 624 pct. 1 si art. 813 C. proc. civ. executarea silită se efectuează prin urmărirea bunurilor imobile ale debitorului sau aparţinând terţilor ţinuţi să răspundă, în condiţiile legii, pentru obligaţiile debitorului, în scopul îndestulării creditorilor, ceea ce nu este cazul în speţa de față întrucât intimata nu a dovedit existența vreunui raport obligațional, iar bunul imobil în cauză nu aparţine debitorului B.V, ci contestatoarei B.A. Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanţa constată că acţiunea civilă formulată de contestatoare este întemeiată și urmează a fi admisă în temeiul art. 720 C. proc. civ.”
2. Aceeași opinie a fost menținută și prin Sentința civilă nr. 5898/2016 pronunțată la data de 15 iunie 2016 de către Judecătoria Cluj-Napoca.
3. Judecătoria Caracal a reținut prin Sentința civilă nr. 970/2017 din data de 22 iunie 2017 faptul că: “Potrivit dispoziţiilor art. 629 C. pr. civ. veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite, însă este de netăgăduit că bunul urmărit silit în dosarul de executare, respectiv imobilul asupra căruia s-a efectuat notarea somaţiei imobiliare este proprietatea contestatorului anterior naşterii dreptului de a fi solicitată executarea silită, chiar dacă potrivit Extrasului de Carte Funciară, comunicat intimatei creditoare, imobilul situat în Caracal, înscris în cartea funciară CF, asupra căruia s-a notat începerea executării silite, la cererea B, figurează în proprietatea lui A. Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanţa urmează să admită contestaţia la executare formulată de contestatorul B, să dispună radierea notării somaţiei imobiliare, privind imobilul proprietatea contestatorului şi să anuleze toate formele de executare silită efectuate în dosarul de executare. Dispune radierea notării somaţiei imobiliare, din partea a III-a a Cărţii funciare, privind imobilul proprietatea contestatorului. Anulează toate formele de executare silită efectuate în dosarul de executare cu privire la imobilul proprietatea contestatorului.”

V. Concluzii

Soluția juridică pe care o au la dispoziție cumpărătorii de bună-credință care se regăsesc în situația ingrată în care bunurile care le aparțin și pe care le au în deplină folosință și posesie sunt executate silit pentru debitele restante ale foștilor vânzători/proprietari este formularea unei acțiuni în justiție, având ca obiect contestația la executare.

În acest sens, rațiunea legiuitorului pentru care a reglementat dispoziția specială din art. 713 alin. 5 din Codul de Procedură Civilă a fost tocmai ca acest demers judiciar să poată fi folosit şi de persoanele străine de raportul juridic dintre părţi, anume de terţii vătămaţi printr-o măsură greşită sau ilegală de executare. Tocmai de aceea s-a reglementat posibilitatea şi pentru terţi de a face contestaţie la executarea care îi vatămă, pornită pe baza unui drept de proprietate sau un alt drept real cu privire la bunul care face obiectul executării.

Terţii care pretind un drept de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun, mobil sau imobil, pot formula contestaţie la executare dacă respectivul bun face obiectul urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori al predării silite a bunului, în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului, potrivit art. 713 alin. 4 din Codul de Procedură Civilă.

Contestația la executare întemeiată pe art. 713 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă reprezintă remediul principal şi firesc de finalizare a procesului execuţional, fiind cea mai eficientă procedură, întrucât în măsura în care aceasta este admisă conduce în mod automat la anularea tuturor actelor de executare silită nelegală precum și la radierea somațiilor imobiliare înscrise nelegal în cartea funciară.

---

[1] Sentința nr. 5587/2015, pronunțată la data de 25 mai 2015 de către Judecătoria Brașov;

[2]  Drept procesual civil, G. Boroi, M. Stancu – Drept procesual civil, editura Hamangiu 2020, pag. 1091;

[3] Drept procesual civil, G. Boroi, M. Stancu – Drept procesual civil, editura Hamangiu 2015, pag. 883;

[4] Sentința civilă nr. 5898/2016 pronunțată la data de 15 iunie 2016 de către Judecătoria Cluj-Napoca;

Participarea la formarea profesională peste programul de lucru și/sau în weekend la inițiativa angajatorului reprezintă o ingerință în exerciţiul deplin şi liber al dreptului la repaus al salariaților?

Potrivit legislației muncii din țara noastră, participarea la cursuri de formare profesională poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului. Apara astfel întrebarea ce se întâmplă în cazul în care participarea la formarea profesională are loc la inițiativa angajatorului și această formare este stabilită peste programul normal de lucru sau chiar în zilele de repaus săptămână, cum sunt cele de weekend.

Pentru soluționarea acestei teorii de drept și pentru calificarea noțiunii de timp alocat formării unui salariat peste programul normal de lucru, în cauza C-909/19, Curtea de Apel Iași a solictat clarificarea acestor aspecte din partea CJUE.

Curtea de Apel Iași a evidențiat faptul că  deşi participarea la o formare profesională pe durata programului normal de lucru este considerată de legislaţia română stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezintând vechime în muncă şi permite salariatului să primească remuneraţia aferentă, această legislaţie lacunară nu reglementează, în schimb, situaţia în care formarea profesională se desfăşoară în afara timpului normal de muncă şi nici nu instituie nicio obligaţie în sarcina angajatorului cu privire la intervalul orar de formare şi nicio limitare privind respectarea timpului de lucru săptămânal.

Prin urmare, instanţa de trimitere ridică problema dacă aceleaşi dispoziţii se opun unei reglementări naţionale care, deşi instituie o obligaţie de formare profesională a salariatului, nu impune angajatorului acestuia din urmă obligativitatea respectării perioadei de repaus al salariatului în ceea ce priveşte intervalul orar de participare la această formare.

Prin urmare, instanța română ridică următoarea problemă: deși Codul Muncii instituie o obligație de formare profesională a salariatului, actul normativ nu impune însă anagajorului acestuia din urmă obligația respectării perioadei de repaus al salariatului.

Astfel, instanţa de trimitere solicită în esenţă să se stabilească dacă articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că perioada în care un salariat urmează o formare profesională care îi este impusă de angajatorul său, care se desfăşoară în afara locului său obişnuit de muncă, în localurile prestatorului serviciilor de formare, şi în care nu îşi exercită atribuţiile obişnuite constituie timp de lucru, în sensul acestei dispoziţii.

Cu privire la acest aspect este necesar să ilustrăm faptul că articolul menționat supra defineşte noţiunea de „timp de lucru” ca fiind „orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile”. La articolul 2 punctul 2 din aceeași directivă, noţiunea de „perioadă de repaus” este definită în mod negativ ca fiind orice perioadă care nu este timp de lucru. În acest caz, cele două noțiuni se află la un pol diametral opus, excluzându-se reciproc, fiind necesar ca perioada de formare profesională a unui salariat să fie calificată fie ca „timp de lucru” fie ca „perioadă de repaus”.

Această calificare apare ca fiind esențială întrucât nici legislația națională și nici legislația internațională nu prevede o categoria intermediară între cele două noțiuni.

În această privință CJUE a statuat potrivit Directivei europene nr. 2003/88 faptul că salariatul este obligat să fie prezent fizic la locul indicat de angajator și să rămână la dispoziția acestuia pentru a-și furniza imediat serviciile în caz de nevoie. Astfel, atunci când un salariat participă la cursuri de formare profesională din inițiativa angajatorului, este necesar să se considere că în acea perioadă de formare profesională, salariatul se află la dispoziția angajatorului, în timpul programului de lucru.

Având în vedere toate aceste aspecte, jurisprudența europeană aplicată la legislația din țara noastră pune în discuție obligația angajatorilor de a ține cont de obligațiile privind repausul zilnic și cel săptămânal al salariaților.

Astfel, angajatorul trebuie să respecte dreptul la repausul zilnic și săptămânal al salariatului, potrivit art. 39 din Codul Muncii. În situația în care cursurile de formare profesională sunt efectuate în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zilele de sâmbătă și duminică, este necesar ca programul de lucru al salariatului să fie realizat astfel încât acesta să beneficieze de cele 48 de ore consecutive de repaus, astfel cum prevede art. 137 din Codul Muncii.

În cazul în care angajații nu oferă repausul săptămânal în zilele de sâmbătă și duminică, acesta trebuie să acorde salariaților alte două zile repaus. De asemenea, salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

De asemenea, dacă cursurile de formare profesională inițiate de către angajator au loc după programul zilnic de lucru al salariatului, angajatorul trebuie să țină cont de prevederea art. 115 din Codul Muncii. Aceasta stabilește că după 12 ore de muncă salariatul are dreptul la un repaus de 24 de ore.

Având în vedere celel relatate, chiar dacă nu există în acest moment o prevedere specifică în legislația noastră, această decizie a CJUE este aptă să conducă la numeroase solicitări din partea salariaților care vor dori respectarea drepturilor atribuite în mod expres de lege.

Nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânânal și al timpului suplimentar de muncă poate conduce la aplicarea unor amenzi contravenționale cuprinse între 1.500 lei -3.000 lei pentru angajator.

În cazul înregistrării orelor la scoală/ facultate ca normă generală se aplică legea educației naționale conform căruia o lecție poate fi înregistrată numai cu acordul profesorului și că, dacă este înregistrată, multiplicarea înregistrării se poate face numai cu acordul profesorului – art. 272 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011.

Astfel Legea prevede că nu se poate înregistra fără acordul profesorului nicio lecție, indiferent dacă aceasta are loc în sala de clasă, față în față sau online.

În cazul activităţilor desfășurate online conform metodologiei cadru a Ordinului Ministerului educatiei si cercetării nr. 5.545/2020 privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ca măsură de protecție a datelor cu caracter personal, prelucrate cu ocazia utilizării aplicațiilor/platformelor educaționale informatice, se interzice înregistrarea activităților desfășurate online.

Totodată, art 6. din Ordin prevede că 1) profesorul, elevul și părintele supraveghetor au obligația să utilizeze aplicația/platforma educațională informatică doar în conformitate cu prevederile legale; (2) nu pot fi înregistrate, diseminate, folosite informațiile care conțin date cu caracter personal; (3) elevul nu poate înregistra lecția online (art. 6 și art. 14 lit. e).

Având în vedere că orice act normativ trebuie respectat, atât timp cât acest Ordin este în vigoare, el este obligatoriu pentru toți cei implicați. Astfel indiferent dacă declaratia a fost semnată sau nu inregistrarea activităților desfășurate online este interzisă prin lege.

Referitor la declarațiile semnate de părinți/copii

Rostul declarației este de a conștientiza părinții și elevii că există niște legi ce trebuie respectate și niște persoane ce trebuie protejate. Această declarație este, de fapt, un angajament că vor respecta aceste acte normative, dar actele normative oricum sunt obligatorii. Dacă un părinte refuză să semneze declarația, nu se întâmplă nimic, aceste declarații sunt cu titlul de recomandare, logica lor a fost aceea de a acorda o încredere suplimentară celor două categorii implicate în acest proces și la care trebuie să contribuie în egală măsură părinții și cadrele didactice.

Vor exista consecințe doar în situația în care se înregistrează lecția și aceste înregistrări devin publice și unul dintre cei vizați reclamă acest aspect.

În concluzie:

– indiferent dacă declaratia a fost semnată de elevi/parinti inregistrarea activităților desfășurate online este interzisă prin lege;

– activitatiile desfășurată în clasă (offline) pot fi înregistarte numai cu acordul profesorului.

Ordinul 791/2020 privind eliberarea CSU a fost modificat in 14.05.2020. Conform noilor modificari, CSU galben se poate obtine si in situatia in care operatorul economic declara pe proprie raspundere ca a înregistrat diminuarea veniturilor sau a încasărilor de minim 25% în luna martie, aprilie sau mai 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020 sau întreruperea parţială sau totală a activităţii ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente pe perioada stării de urgenţă decretată

Termenul pana la care Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri poate elibera certificate de situaţii de urgenţă, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2 în perioada stării de urgenţă, a fost prleungit prin OUG 70/2020  până la data de 15 iunie 2020.

Totodata noul model de CSU galben poate fi folosit pentru solicitarea operatorului economic de a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor conform OUG 37/2020, termenul de formlare a acestor cereri prelungindu-se si acesta pana la data de 15.06.2020.

Incepand de luni 18.05.2020 intra in vigoare setul de masuri pentru domeniul economic pregatit in conditiile instituirii starii de alerta. Legea 55/2020 deja publicata in Monitorul Oficial stabileste atat cadrul general a unor masuri ce pot fi luate ulterior intrarii sale in vigoare de catre autoritati cat indica si anumite masuri specifice si punctuale.

1. Masuri punctuale:

1. 1. Documentele eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii raman valabile pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

Se prevad exceptii în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulaţie a caror valabilitate se menţine numai daca au fost emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (4) sau (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

1. 2. Consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice poate ramane incontinuare suspendat atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora.

Poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice in regim delivery, to go sau pe terasele unde se respectă măsurile de protecţie sanitară. Masurile de protectie sanitara urmeaza a fi stabilite.

1. 3. Activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici pot ramane suspendate, cu acordul CNSSU cu exceptia:

• • • centrelor comerciale mici, de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare
    • spatiilor comerciale (atat din centrele comerciale mari -tip mall-uri) a caror obiect de activitate il reprezinta:
      • vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului
      • activitatea desfăşurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
      • activitatea desfăşurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curăţătorii de haine şi centrele de îngrijire personală, precum şi vânzarea produselor şi serviciilor de optică medicală.

1. 4. Personalul care desfăşoară activităţile prevăzute la pct. 3 are obligaţia de a purta în permanenţă mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măşti pentru aceştia, precum şi soluţii de dezinfecţie a mâinilor în zona de acces în incintă. Purtarea măştilor de protecţie de către client şi respectarea normelor de distanţare la case de marcat sunt obligatorii.

Operatorii economici si profesionistii au obligatia de a isi organiza activitatea astfel incat, să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.

 

2. Masuri generale

Prin Legea 55/2020 se definesc cateva categorii generale de masuri ce pot fi adoptate in urmatoarele 30 de zile de autoritati:

1. 5. Măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns la pandemie sunt:

a)achiziţionarea bunurilor şi serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situaţiei de urgenţă pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă;

b)suplimentarea, prin redistribuirea către zonele afectate, a tehnicii, echipamentelor şi dispozitivelor necesare acţiunilor de răspuns;

c)detaşarea pe teritoriul naţional, în zonele afectate, a personalului care deţine competenţele adecvate gestionării situaţiei de urgenţă, cu consimţământ;

d)coordonarea operaţională a unor servicii publice;

e)adaptarea programului de lucru sau permanentizarea activităţii serviciilor de asistenţă socială;

f)permanentizarea activităţii unor centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară.

1. 6. Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt:

a)evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată;

b)acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoanele şi animalele afectate;

c)efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii, stabilite de forţele de intervenţie pentru oprirea sau limitarea efectelor situaţiei de urgenţă;

d)măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;

1. 7. Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:

a)restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;

b)restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite;

c)interzicerea ieşirii din zonele stabilite şi, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice;

d)restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele şi, după caz, în intervalele orare stabilite;

e)închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;

f)limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici;

g)participarea cetăţenilor şi a operatorilor economici la unele activităţi în folosul comunităţilor locale.

 

Prin acte normative subsecvente, Hotarari de Guvern in perioda urmtoare se vor putea indica care din aceste masuri devin obligatorii, perioada de aplicabilitate cat si termenii si conditiile de aplicabilitate.

Legea 55/2020 reglementeaza o serie de masuri atat pentru angajatorul din sistemul public cat si pentru cel din sistemul privat.

Astfel: 

1. In toate sectoarele se aplică în continuare, fără întrerupere, de la data încetării stării de urgenţă masurile instituite prin decret prevederile OUG 30/2020 (privind somajul tehnic, zilele libere pentru parinti a caror copii numai pot frecventa unitatile scolare ca efect al inchiderii acestora ) pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţii, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.
2. Prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică până la finalizarea cursurilor anului şcolar. (urmand a fi reglementat prin Ordin al ministrului)
3. In sistemul public in general, angajatorul poate:

• stabili, cu acordul angajatilor, executarea unor lucrări sau sarcini de serviciu urgente, în legătură cu prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă, indiferent de natura atribuţiilor de serviciu, cu asigurarea măsurilor de protecţie a angajatului.
• Solicita angajaţilor sa rămâna disponibili pentru efectuarea sarcinilor de serviciu, în funcţie de volumul de activitate al instituţiei, în vederea depasirii imprejurarilor care au generat starea de alerta. Acest lucru va face cu respectarea unui număr de maximum 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare de munca ale salariatilro

4. Atat in sectorul public cat si in cel privat pe durata stării de alertă angajatorii (autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială), cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, pot stabili programe individualizate de muncă, fără acordul salariatului, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de 3 ore.
5. Atat in sectorul public cat si in cel privat pe durata stării de alertă angajatorii au obligatia de a isi organiza activitatea astfel incat, să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.

6. Pe durata stării de alertă se interzice declararea, declanşarea sau desfăşurarea conflictelor colective de muncă în unităţile sistemului energetic naţional, în unităţile operative de la sectoarele nucleare, în unităţile cu foc continuu, în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în transporturile pe căile ferate, în unităţile care asigură transportul în comun şi salubrizarea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă.
7. In cazul personalului încadrat în unităţi sanitare, de asistenţă socială, de asistenţă medico-socială şi în instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, termenele de preaviz nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe întreaga durată a stării de alertă.
8. In sectorul privat:

• angajatorul poate dispune, cu consimţământul angajatului, desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, modificarea locului de muncă ori a atribuţiilor acestuia.
• Valabilitatea contractelor colective de muncă şi a acordurilor colective de muncă se prelungeşte pe durata stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia. Părţile au obligaţia iniţierii negocierii colective în termen de 45 de zile de la încetarea stării de alertă, în condiţiile legii.

9. Conducătorii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile conform HG 867/2015 au obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii pe durata stării de alertă, având dreptul să stabilească programul de lucru al angajaţilor, în condiţiile legii.
10. conducătorii instituţiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19 pot:

• dispune detaşarea cu acordul prealabil al angajatului şi al angajatorului care detaşează, cu condiţia ca angajatorul la care se face detaşarea să fie din acelaşi domeniu de activitate’
• dispune unilateral întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională ale personalului angajat şi reluarea activităţii pentru personalul propriu.
• fi suspendati din funcţie, potrivit normei proprii de organizare şi funcţionare a instituţiei sau autorităţii publice, după caz. Suspendarea încetează de drept la data încetării stării de alertă. Posturile devenite vacante temporar prin aplicarea suspendării pot fi ocupate de funcţionari publici sau personal contractual, prin numire de către autoritatea competentă, fără concurs.
• angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă. Numirile în funcţiile publice sau de înalt funcţionar public pot fi făcute doar dacă persoanele in cauza îndeplinesc condiţiile de a fi funcţionar public sau, după caz, înalt funcţionar public şi numai dacă sunt necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor mecesare pentru combaterea inprejurarilor care au cauzat starea de alerta şi pentru o durată determinată de maximum 30 de zile de la data încetării stării de alertă.
• se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante.

Totate aceste prevederi urmeaza sa poata fi  aplicabile incepand cu 18.05.2020. Cu toate acestea cel putin, inca din 15.05.2020 prin Hotararea CNSU 24/2020 s-au stabilit deja urmatoarele obligatii similare cu cele prevazute prin Lgea 55/2020 pentru:

• Instituţiile şi autorităţile publice, precum şi operatorii economici publici şi privaţi au obligaţia organizării activităţii, astfel încât munca să se desfăşoare de la domiciliul angajaţilor, iar dacă activitatea desfăşurată nu permite acest lucru, să ia măsuri pentru:

a)asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului propriu şi vizitatorilor, la punctele de control-acces în incinte;

b)dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spaţiile de lucru;

c)respectarea regulilor privind desfăşurarea activităţii în birourile cu spaţii comune (open space) şi a regulilor privind funcţionarea unităţilor de cazare în regim hotelier;

d)decalarea programului de lucru, pentru entităţile cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se realizeze la intervale de minimum 1 oră, pe parcursul a minimum 3 ore, în tranşe de minimum 20% din personal.

• Instituţiile publice şi operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale/de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor iau măsuri pentru organizarea activităţii, astfel:

a)accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană şi o distanţă minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;

b)să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3^oC;

c)să asigure dezinfectarea suprafeţelor expuse şi evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat/ghişeelor.

Operatorii de transport persoane, publici şi privaţi, îşi organizează activitatea astfel încât să fie respectate regulile specifice.

Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 828/2020 prevede:

I.Măsuri generale pentru desfăşurarea activităţii în cabinetele stomatologice

1.Trebuie evitat, pe cât posibil, contactul cu personalul (nu strângeţi mâna, menţineţi o distanţă de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuţii etc.).

2.În afara manoperelor de tratament, trebuie evitat, pe cât posibil, contactul cu pacientul.

3.Accesul în camera de tratament este permis doar pacientului; prin excepţie, este permis şi accesul unei persoane care însoţeşte un minor, o persoană dependentă sau alte asemenea.

4.Nu se permite staţionarea în sala de aşteptare şi se recomandă dezinstalarea/scoaterea din funcţiune a oricărui aparat de cafea şi/sau dozator de apă, precum şi eliminarea revistelor, pliantelor, jucăriilor etc.

5.La intrarea în cabinetul stomatologic se amplasează dispensere cu soluţii dezinfectante (antiseptice pe bază de alcool).

6.Se realizează dezinfecţia regulată a mânerelor uşilor, sălii de aşteptare şi recepţiei.

7.Se realizează dezinfecţia toaletei, după utilizarea acesteia de către un pacient.

8.Este recomandată plata cu cardul şi, cât mai des posibil, dezinfecţia POS.

 

II.Accesul la tratament

1.Se face doar cu programare telefonică/online prealabilă.

La momentul programării pacientul va fi întrebat dacă:

a)are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăţi de respiraţie şi/sau febră (> 37,3°C);

b)membrii familiei cu care locuieşte/gospodăreşte au aceste simptome;

c)are vârsta de 65 de ani sau mai mult;

d)suferă de o patologie cronică sau o afecţiune care îi reduce imunitatea;

e)este sănătos şi se simte în prezent sănătos.

2.Pacienţii cu risc crescut (peste 65 de ani sau care suferă de o patologie cronică) sunt programaţi în prima parte a programului de lucru.

3.Pacienţii care necesită proceduri generatoare de aerosoli sunt programaţi la sfârşitul programului de lucru.

4.La prezentarea în cabinet se efectuează termometrizarea pacientului şi se solicită dezinfecţia mâinilor.

5.Înainte de începerea tratamentului, medicul stomatolog va obţine acordul scris informat al pacientului.

6.Sunt permise următoarele tipuri de proceduri:

a)proceduri fără generare de aerosoli: consultaţie, extracţie simplă, sutură, incizie şi drenaj abces, obturaţie provizorie, radiografie, tratamente ortodontice de menţinere;

b)proceduri generatoare de aerosoli: utilizarea pieselor de mână rotative (în special turbina), a sprayului apă-aer, a aparaturii ultrasonice, a dispozitivelor cu jet de particule.

7.Înaintea unei proceduri generatoare de aerosoli, pacientul va clăti în prealabil gura timp de 1 minut cu soluţie 1% peroxid de hidrogen (prin diluarea unei soluţii de H2O2 3% cu apă).

 

III.Echipament de protecţie

1.Personalul va utiliza echipament de protecţie – mască chirurgicală, vizieră şi mănuşi.

2.Pentru procedurile generatoare de aerosoli se va folosi masca tip FFP2/3 sau echivalent.

 

IV.După fiecare pacient se va efectua:

1.aerisirea camerei de tratament;

2.dezinfectarea riguroasă a suprafeţelor (unit dentar, blat de lucru etc.), cu dezinfectant de suprafaţă conform standardelor;

3.dacă există o contaminare vizibilă pe suprafeţe, se va îndepărta mai întâi cu o lavetă umedă (apă) de unică folosinţă cu apă şi săpun;

4.dezinfecţia cu alcool 80% a tuturor dispozitivelor medicale care nu sunt rezistente la sterilizare cu aer cald. Dacă există o contaminare vizibilă pe dispozitive, aceasta trebuie mai întâi îndepărtată cu o lavetă umedă (cu apă) sau cu o lavetă de unică folosinţă, apă şi săpun. Pentru un dispozitiv medical (sau părţi ale acestuia) care nu este rezistent la alcool se folosesc şerveţele de curăţare şi dezinfectare pentru suprafeţe sensibile;

5.este de preferat utilizarea unor materiale de curăţare de unică folosinţă, cât mai mult posibil;

6.dezinfectarea aspiratorului şi a vasului scuipător;

7.dezinfectarea completă a unitului stomatologic cu dezinfectant cu efect virucid, prin pulverizare;

8.sterilizarea completă a pieselor înainte de reutilizare (autoclav) sau utilizare de piese de unică folosinţă;

9.schimbarea măştii, mănuşilor, curăţarea şi dezinfectarea vizierei;

10.spălarea mâinilor cu apă şi săpun sau dezinfecţia cu soluţie hidroalcoolică înainte de a pune altă pereche de mănuşi.