Formare profesională în afara programului de lucru

Participarea la formarea profesională peste programul de lucru și/sau în weekend la inițiativa angajatorului reprezintă o ingerință în exerciţiul deplin şi liber al dreptului la repaus al salariaților?

Potrivit legislației muncii din țara noastră, participarea la cursuri de formare profesională poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului. Apara astfel întrebarea ce se întâmplă în cazul în care participarea la formarea profesională are loc la inițiativa angajatorului și această formare este stabilită peste programul normal de lucru sau chiar în zilele de repaus săptămână, cum sunt cele de weekend.

Pentru soluționarea acestei teorii de drept și pentru calificarea noțiunii de timp alocat formării unui salariat peste programul normal de lucru, în cauza C-909/19, Curtea de Apel Iași a solictat clarificarea acestor aspecte din partea CJUE.

Curtea de Apel Iași a evidențiat faptul că  deşi participarea la o formare profesională pe durata programului normal de lucru este considerată de legislaţia română stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezintând vechime în muncă şi permite salariatului să primească remuneraţia aferentă, această legislaţie lacunară nu reglementează, în schimb, situaţia în care formarea profesională se desfăşoară în afara timpului normal de muncă şi nici nu instituie nicio obligaţie în sarcina angajatorului cu privire la intervalul orar de formare şi nicio limitare privind respectarea timpului de lucru săptămânal.

Prin urmare, instanţa de trimitere ridică problema dacă aceleaşi dispoziţii se opun unei reglementări naţionale care, deşi instituie o obligaţie de formare profesională a salariatului, nu impune angajatorului acestuia din urmă obligativitatea respectării perioadei de repaus al salariatului în ceea ce priveşte intervalul orar de participare la această formare.

Prin urmare, instanța română ridică următoarea problemă: deși Codul Muncii instituie o obligație de formare profesională a salariatului, actul normativ nu impune însă anagajorului acestuia din urmă obligația respectării perioadei de repaus al salariatului.

Astfel, instanţa de trimitere solicită în esenţă să se stabilească dacă articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că perioada în care un salariat urmează o formare profesională care îi este impusă de angajatorul său, care se desfăşoară în afara locului său obişnuit de muncă, în localurile prestatorului serviciilor de formare, şi în care nu îşi exercită atribuţiile obişnuite constituie timp de lucru, în sensul acestei dispoziţii.

Cu privire la acest aspect este necesar să ilustrăm faptul că articolul menționat supra defineşte noţiunea de „timp de lucru” ca fiind „orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile”. La articolul 2 punctul 2 din aceeași directivă, noţiunea de „perioadă de repaus” este definită în mod negativ ca fiind orice perioadă care nu este timp de lucru. În acest caz, cele două noțiuni se află la un pol diametral opus, excluzându-se reciproc, fiind necesar ca perioada de formare profesională a unui salariat să fie calificată fie ca „timp de lucru” fie ca „perioadă de repaus”.

Această calificare apare ca fiind esențială întrucât nici legislația națională și nici legislația internațională nu prevede o categoria intermediară între cele două noțiuni.

În această privință CJUE a statuat potrivit Directivei europene nr. 2003/88 faptul că salariatul este obligat să fie prezent fizic la locul indicat de angajator și să rămână la dispoziția acestuia pentru a-și furniza imediat serviciile în caz de nevoie. Astfel, atunci când un salariat participă la cursuri de formare profesională din inițiativa angajatorului, este necesar să se considere că în acea perioadă de formare profesională, salariatul se află la dispoziția angajatorului, în timpul programului de lucru.

Având în vedere toate aceste aspecte, jurisprudența europeană aplicată la legislația din țara noastră pune în discuție obligația angajatorilor de a ține cont de obligațiile privind repausul zilnic și cel săptămânal al salariaților.

Astfel, angajatorul trebuie să respecte dreptul la repausul zilnic și săptămânal al salariatului, potrivit art. 39 din Codul Muncii. În situația în care cursurile de formare profesională sunt efectuate în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zilele de sâmbătă și duminică, este necesar ca programul de lucru al salariatului să fie realizat astfel încât acesta să beneficieze de cele 48 de ore consecutive de repaus, astfel cum prevede art. 137 din Codul Muncii.

În cazul în care angajații nu oferă repausul săptămânal în zilele de sâmbătă și duminică, acesta trebuie să acorde salariaților alte două zile repaus. De asemenea, salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

De asemenea, dacă cursurile de formare profesională inițiate de către angajator au loc după programul zilnic de lucru al salariatului, angajatorul trebuie să țină cont de prevederea art. 115 din Codul Muncii. Aceasta stabilește că după 12 ore de muncă salariatul are dreptul la un repaus de 24 de ore.

Având în vedere celel relatate, chiar dacă nu există în acest moment o prevedere specifică în legislația noastră, această decizie a CJUE este aptă să conducă la numeroase solicitări din partea salariaților care vor dori respectarea drepturilor atribuite în mod expres de lege.

Nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânânal și al timpului suplimentar de muncă poate conduce la aplicarea unor amenzi contravenționale cuprinse între 1.500 lei -3.000 lei pentru angajator.

  • Share This Story

about author

admin

admin@boncaciu.ro

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.