Tag Archive :economie

Incepand de luni 18.05.2020 intra in vigoare setul de masuri pentru domeniul economic pregatit in conditiile instituirii starii de alerta. Legea 55/2020 deja publicata in Monitorul Oficial stabileste atat cadrul general a unor masuri ce pot fi luate ulterior intrarii sale in vigoare de catre autoritati cat indica si anumite masuri specifice si punctuale.

1. Masuri punctuale:

    1. Documentele eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii raman valabile pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

Se prevad exceptii în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulaţie a caror valabilitate se menţine numai daca au fost emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (4) sau (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

    1. Consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice poate ramane incontinuare suspendat atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora.

Poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice in regim delivery, to go sau pe terasele unde se respectă măsurile de protecţie sanitară. Masurile de protectie sanitara urmeaza a fi stabilite.

    1. Activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici pot ramane suspendate, cu acordul CNSSU cu exceptia:
      • centrelor comerciale mici, de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare
      • spatiilor comerciale (atat din centrele comerciale mari -tip mall-uri) a caror obiect de activitate il reprezinta:
        • vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului
        • activitatea desfăşurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
        • activitatea desfăşurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curăţătorii de haine şi centrele de îngrijire personală, precum şi vânzarea produselor şi serviciilor de optică medicală.
    1. Personalul care desfăşoară activităţile prevăzute la pct. 3 are obligaţia de a purta în permanenţă mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măşti pentru aceştia, precum şi soluţii de dezinfecţie a mâinilor în zona de acces în incintă. Purtarea măştilor de protecţie de către client şi respectarea normelor de distanţare la case de marcat sunt obligatorii.

Operatorii economici si profesionistii au obligatia de a isi organiza activitatea astfel incat, să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.

 

2. Masuri generale

Prin Legea 55/2020 se definesc cateva categorii generale de masuri ce pot fi adoptate in urmatoarele 30 de zile de autoritati:

    1. Măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns la pandemie sunt:

a)achiziţionarea bunurilor şi serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situaţiei de urgenţă pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă;

b)suplimentarea, prin redistribuirea către zonele afectate, a tehnicii, echipamentelor şi dispozitivelor necesare acţiunilor de răspuns;

c)detaşarea pe teritoriul naţional, în zonele afectate, a personalului care deţine competenţele adecvate gestionării situaţiei de urgenţă, cu consimţământ;

d)coordonarea operaţională a unor servicii publice;

e)adaptarea programului de lucru sau permanentizarea activităţii serviciilor de asistenţă socială;

f)permanentizarea activităţii unor centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară.

    1. Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt:

a)evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată;

b)acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoanele şi animalele afectate;

c)efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii, stabilite de forţele de intervenţie pentru oprirea sau limitarea efectelor situaţiei de urgenţă;

d)măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;

    1. Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:

a)restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;

b)restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite;

c)interzicerea ieşirii din zonele stabilite şi, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice;

d)restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele şi, după caz, în intervalele orare stabilite;

e)închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;

f)limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici;

g)participarea cetăţenilor şi a operatorilor economici la unele activităţi în folosul comunităţilor locale.

 

Prin acte normative subsecvente, Hotarari de Guvern in perioda urmtoare se vor putea indica care din aceste masuri devin obligatorii, perioada de aplicabilitate cat si termenii si conditiile de aplicabilitate.