Tag Archive :zile libere platite

OUG 147/2020 PRIVIND ZILE LIBERE PLĂTITE PENTRU SUPRAVEGHEREA COPIILOR

Potrivit OUG nr. 147/2020, părinții pot beneficia de zile libere plătite pentru supravegherea copiilor, în situația limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ şi în unitățile de educație timpurie ante preșcolară.

  1. CÂND SE APLICĂ?

Conform OUG 147/2020, zile libere plătite se acordă unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situaţiile în care:

  • cursurile au loc în scenariul 2 (prezența prin rotație a elevilor, în afară de cei din anii terminali);
  • cursurile au loc în scenariul 3 (toți elevii fac școală online); sau
  • dacă copilul deține o adeverință medicală prin care se atestă că suferă de boli cronice şi i se recomandă evitarea colectivității, implicit urmarea cursurilor prin sistem online.

 

  1. CARE SUNT CONDIȚIILE?

Pentru ca părintele să beneficieze de zile libere plătite este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

  • Copiii au vârsta de până la 12 ani, respectiv vârsta de până la 26 de ani pentru cei cu dizabilități şi sunt înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau de educație timpurie ante preșcolară a cărei activitate a fost limitată sau suspendată;
  • Celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere;
  • Locul de muncă nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

 

  1. CUM SE ACORDĂ?

Zilele libere plătite se acordă la cererea părintelui care îndeplineşte condiţiile cumulativ prevăzute de lege, iar indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

  1. PÂNĂ CÂND POATE FI SOLICITAT?

Guvernul a decis completarea cadrului normativ ce vizează zilele libere plătite acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor de până în 12 ani cu perioada cuprinsă între noiembrie – 31 decembrie 2020, răstimp în care sunt suspendate activitățile didactice fizice prin ordin al Ministrului Educației.

Ordinul ministrul Educației nr. 5972/2020 din 9 noiembrie prevede suspendarea activităţilor didactice timp de 30 de zile până la data de 9 decembrie, însă OUG 198, aprobată recent de Guvern, prelungește această perioadă pe baza căreia părinți îți pot lua zile libere plătite până la sfârșitul anului.

  1. CUM SE DECONTEAZĂ SUMELE?

Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizaţiei, angajatorul depune cerere la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea angajatorul însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condiţiilor de decontare a indemnizaţiei.

Cererea şi documentele justificative se transmit electronic în cel mult 30 de zile de la data efectuării plății contribuțiilor şi impozitelor aferente indemnizaţiei.

Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație se face în termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării documentelor.

 

01.12.2020

Av. Cristina Boncaciu