Noi obligații introduse pentru federațiile sportive naționale care primesc finanțare de la bugetul de stat.
La data de 14.01.2022 a fost publicată în Monitorul Oficial cu nr. 45 Legea nr. 23/2022 pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.
Legea nr. 23/2022 introduce o serie de obligații noi pe care federațiile sportive trebuie să le aplice în vederea transparentizării informațiilor.
Astfel, federaţiile sportive naţionale care primesc finanţare de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Sportului, au următoarele obligaţii:
- să deţină o pagină proprie de internet;
- să permită vizualizarea, pe pagina proprie de internet, a statutului federaţiei, precum şi a altor acte constitutive, dacă este cazul;
- să publice pe pagina proprie de internet şi să actualizeze, atunci când intervin modificări, structura organizatorică, numele şi prenumele persoanelor din conducerea federaţiei, bugetul anual al federaţiei, programele şi strategiile proprii, regulamentele, lista cluburilor sportive afiliate, numărul sportivilor legitimaţi pe categorii de vârstă, numărul antrenorilor şi instructorilor pe ramură sportivă, calendarul competiţional naţional şi internaţional, precum şi alte materiale de interes public;
Nerespectarea exigențelor impuse de dispozițiile legale în vigoare poate conduce la aplicarea unor amenzi cuprinse între 3.000 lei la 10.000 lei şi/sau la pierderea eligibilităţii pentru finanţare din fondurile Ministerului Sportului.