Tag Archive :finante

În anul 2022 persoanele care realizează venituri din închirierea bunurilor mobile și/sau imobile din patrimoniul personal și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală au obligația să declare aceste venituri,  să plătească impozit pe venit, taxe și contribuții la stat, potrivit legislației în vigoare.

Veniturile obținute din închiriere de bunuri imobile din patrimoniul personal sunt cele din cedarea folosinței locuinței, caselor de vacanță, garajelor,  terenurilor și alte asemenea, folosință ce este cedată în baza unor contracte de închiriere.

Închirierea în scop turistic de către proprietari a camerelor situate în locuințe proprietate personală, altele decât cele care constituie structuri de primire turistică, potrivit legislației specifice în vigoare, reprezintă oferirea posibilității de ședere pentru o perioadă de minimum 24 de ore și maximum 30 de zile într-un an calendaristic oricărei persoane care călătorește în scop turistic în afara mediului său obișnuit de viață.

Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în data de 03.01.2022 ghidul ce cuprinde toate reglementările pentru veniturile obținute din aceste chirii pe anul 2022, mai exact modalitatea în care acestea se taxează și se declară.

  1. Veniturile obținute din închirierea imobilelor din închierierea bunurilor mobile și/sau imobile din patrimoniul personal

Pentru stabilirea venitului brut, la sumele reprezentând chiria în bani sau chiar echivalentul în lei a veniturilor în natură se adaugă dacă este cazul și valoarea cheltuielilor ce sunt, potrivit dispozițiilor legale sau înțelegerii părților în sarcina proprietarului, dar sunt efectuate de cealaltă parte contractantă, respectiv de chiriaș.

Prin urmare, proprietarul imobilului are obligația de a declara și valoarea investiției, în declarația privind venitul realizat.

Pentru stabilirea venitului net anual din cedarea folosinței bunurilor se utilizează următoarele regimuri fiscale:

  • regim de impozitare pe baza cotelor forfetare (se aplică în toate cazurile, dacă până la sfârșitul anului anterior se aflau în derulare un număr de până la cinci contracte de închiriere);
  • regim de impozitare în sistem real (se aplică în cazul depășirii numărului de cinci camere de închiriat);
  • regim de impozitare pe baza normelor de venit (se aplică în cazul închirierii în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate privată).

 

  1. Veniturile obținute din închirierea în scop turistic de către proprietari a camerelor situate în locuințe proprietate personală

Ghidul publicat de ANAF la data de 03.01.2022 expune faptul că pentru acest tip de închiriere nu este necesară obținerea unei autorizații de funcționare în domeniul turismului. Având în vedere acest aspect important rezultă în mod direct că în cazul închirierii unui număr de până la cinci camere, pentru plata contribuțiilor la stat se vor aplica regulile privind stabilirea normelor anuale de venit.

La un pol diametral opus se află persoanele care au mai mult de 5 camere închiriate în scop turistic. În cazul acestor persoane venitul net anual se va calcula pe baza normei anuale de venit pentru anul fiscal curent, iar în anul fiscal următor, venitul net se va calcula în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.

  1. Cine datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) ?

Persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, datorează CASS dacă realizează pentru anul curent venituri altele decât cele provenite din salarii și asimilate acestora sau venituri din pensii, a căror valoare cumulată este egală cu 12 salarii minime brute pe țară.

  1. Depunerea Declarației unice pe venit și contribuțiile sociale datorate – formular nr. 212

Persoanele care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, precum și cei care obțin bani din închirierea în scop turistic, trebuie să depună la organul fiscal competent Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai, inclusiv, a fiecărui an.

Termenul de plată al impozitului pe venit este de 25 mai, iar acesta poate fi plătit prin virament bancar; în numerar în conturile deschise la Trezoreria Statului; prin mandat poștal; online, prin intermediul platformei „Ghiseul.ro” sau cu cardul la casieriile Trezoreriei Statului.

Nedepunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data prevăzută în legislația fiscală, se sancționează cu amendă cuprinsă între 50 și 500 de lei.