Sistemul garanție-returnare (SGR) – Noi mecanisme aplicabile pentru comercianți

Ce este Sistemul de garanție-returnare (SGR) ?

Sistemului de garanţie-returnare (SGR) reprezintă o modalitate prin care operatorii economici îndeplinesc responsabilitatea pentru preluarea, transportul şi reciclarea ambalajelor SGR.

SGR, unic la nivel naţional, intră în funcţiune începând cu data de 1 octombrie 2022 şi este obligatoriu tuturor producătorilor şi comercianţilor, aplicându-se atât produselor fabricate pe teritoriul naţional, cât şi produselor importate sau achiziţionate intracomunitar, în condiţii nediscriminatorii, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea participării efective a operatorilor economici la funcţionarea sistemului şi tarifele impuse acestora de către administratorul SGR.

În acest sens, a fost desemnat RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A., ca administrator al sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabil.

Înregistrarea în SGR

În baza evaluării eficienţei economice, sociale şi de mediu, precum şi a impactului asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, s-a stabilit faptul că producătorii care introduc pe piaţa naţională produse ambalate nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase au obligaţia de a se înregistra în SGR. Această obligație subzistă și în cazul comercianților.

Așadar, comercianții de băuturi – supermarketuri sau magazine de mici dimensiuni, vor trebui să se înscrie în baza de date a sistemului de garanţie-returnare destinat ambalajelor primare nereutilizabile.

Înscrierea în SGR a comercianților

Comercianții vor trebui să trimită administratorului sistemului SGR, (RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A.), o notificare scrisă semnată electronic care va cuprinde:

datele de identificare, însoțite de o copie a certificatului de înregistrare fiscală;

numele, numărul de telefon și, acolo unde există, adresa de e-mail a persoanei de contact;

adresa și suprafața fiecărei structuri de vânzare operate de comerciant ca punct de desfacere;

adresa și detaliile de acces ale punctului de preluare a ambalajelor returnate, respectiv căi de acces pentru deținătorii de ambalaje returnabile, orar de funcționare, căi de acces pentru vehiculele de ridicare a ambalajelor preluate;

modalitatea de preluare a ambalajelor returnabile de la deținători: manual sau prin echipamente de preluare;

numărul de produse comercializate în ambalaje SGR cu amănuntul pe piața națională în anul calendaristic anterior;

numărul de produse în ambalaje SGR pe care anticipează că îl va comercializa cu amănuntul în anul calendaristic în care este transmisă notificarea de înregistrare;

informații din care să rezulte dacă comerciantul se încadrează la una dintre excepțiile privind obligația de a se constitui punct de returnare.

Obligații specifice funcționării SGR a comercianților

Comercianții vor fi obligați să respecte o serie de sarcini specifice funcționării Sistemul de garanție-returnare (SGR), respectiv:

  • să încheie contracte cu administratorul SGR în vederea îndeplinirii obligațiilor din HG 1074/2021 în cel mult 90 de zile de la data înregistrării;
  • să indice distinct valoarea garanției la raft și pe documentele fiscale aferente produsului în ambalaj SGR și să încaseze de la clienții săi garanția aferentă produselor în ambalaje SGR;
  • să plătească valoarea garanției operatorilor economici de la care achiziționează produse ambalate în ambalaje SGR;
  • să nu comercializeze produse ambalate în ambalaje SGR achiziționate de la producători neînregistrați în cadrul administratorului SGR sau de la distribuitori ai acestor producători;
  • să afișeze în cadrul punctelor de vânzare informații adresate consumatorilor sau utilizatorilor finali cu privire la:
  • tipurile de produse care fac parte din sistemul de garanție-returnare;
  • valoarea garanției;
  • posibilitatea consumatorilor sau utilizatorilor finali de a returna ambalajul SGR în vederea restituirii valorii garanției în cadrul oricărui punct de returnare de pe teritoriul României;
  • adresa și programul de funcționare ale punctului de returnare operat de comerciant;
  • modalitatea de preluare a ambalajelor, manual sau prin echipament automat de preluare;
  • modalitățile disponibile de restituire a garanției;
  • dreptul celui care returnează ambalajul SGR de a solicita restituirea valorii garanției în numerar;
  • situațiile de refuz al restituirii garanției;
  • să organizeze puncte de returnare și să preia în cadrul punctelor de returnare toate ambalajele SGR returnate de consumatori sau utilizatori finali și să restituie acestora valoarea garanției la momentul returnării ambalajelor SGR;
  • să protejeze ambalajele SGR preluate în cadrul punctelor de returnare împotriva deteriorării, furtului și a altor situații similare, până la preluarea acestora de către administratorul SGR;
  • să permită exclusiv administratorului SGR preluarea ambalajelor SGR de la punctele de returnare, la solicitarea acestuia sau a reprezentantului desemnat al acestuia;
  • să utilizeze pentru raportarea ambalajelor care fac obiectul SGR și a garanțiilor aferente acestora, programul informatic pus la dispoziție online de către administratorul SGR;
  • să țină evidența numărului total al produselor în ambalaje SGR comercializate, defalcat pe produse, pentru fiecare structură de vânzare și/sau magazin on-line pe care le operează, evidența numărului total al ambalajelor SGR care au fost returnate comerciantului de către consumatori sau utilizatori finali, defalcat pe tip de material și volum, precum și evidența garanțiilor plătite, încasate la vânzarea produselor și returnate către consumatori la punctul de returnare, respectiv încasate de la administratorul SGR;
  • să țină evidența numărului total al produselor în ambalaje SGR comercializate, defalcat pe produse, pentru fiecare structură de vânzare și/sau magazin on-line pe care le operează, evidența numărului total al ambalajelor SGR care au fost returnate comerciantului ș.a.m.d.;
  • să ofere in scris, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, clarificări și informațiile solicitate de către administratorul SGR și care sunt în legătură cu îndeplinirea obligațiilor ce decurg din HG, precum și să permită efectuarea controalelor de către autoritățile competente.

Perceperea unei garanții de la consumatori

Garanţia reprezintă suma plătită de către consumatorul sau utilizatorul final la momentul achiziţionării unui produs în ambalaj SGR, separată de preţul produsului, gestionată în cadrul sistemului de garanţie-returnare prin intermediul administratorului SGR şi care este restituită integral consumatorului sau utilizatorului final la momentul returnării ambalajului SGR în cadrul unui punct de returnare.

Începând cu data de 1 octombrie 2022, comercianţii sunt obligaţi să perceapă garanţia de la consumatorii sau utilizatorii finali. Valoarea acestei garanții este în cuantum de 0,5 lei pentru toate tipurile de ambalaj SGR.

Practic, comercianții ar trebui să rețină o garanție de 50 de bani pentru fiecare produs ambalat și pe care să o returneze apoi clienților.

Consumatorii ar trebui să fie obligați să lase la magazine o garanție în bani de 50 de bani pentru fiecare produs ambalat, urmând să o recupereze de la comercianți atunci când vor returna ambalajele

Rambursarea garanţiei către consumatori

Consumatorii pot restitui ambalajul SGR în cadrul oricărui punct de returnare organizat de către comercianţi pe teritoriul României, indiferent de locul din care a fost achiziţionat produsul ambalat şi fără a putea fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal în vederea recuperării garanţiei, în condiţiile prezentei hotărâri.

În cadrul punctelor de returnare, comercianții trebuie să accepte ambalajele SGR returnate de consumatorii sau utilizatorii finali, indiferent de locul din care a fost achiziționat produsul ambalat și fără a condiționa acceptarea ambalajului SGR de prezentarea bonului fiscal.

Comercianții pot organiza puncte de returnare manuale sau automate.

 În primul caz, ambalajele vor fi preluate de către un angajat al comerciantului, valoarea garanției urmând să fie returnată în numerar, în timp ce, în al doilea caz, ambalajele sunt preluate de un dispozitiv automat, valoarea garanției urmând să fie returnată consumatorului sub formă de voucher.

Excepții

Comercianții vor putea refuza restituirea garanției pe ambalaje dacă acestea nu conțin marcajul care indică apartenența la SGR, nu sunt returnate în întregime, dacă sunt prea degradate ori nu sunt golite complet de conținut.

Dispozițiile enumerate anterior nu se aplică:

  • produselor exportate, comercializate în magazine tip duty-free şi celor care se comercializează în mijloacele de transport internaţional;
  • comercianţii care fac disponibile pe piaţa naţională produse ambalate în ambalaje SGR exclusiv prin intermediul unor platforme on-line nu au obligaţia de a organiza puncte de returnare;
  • comercianţii având structuri de vânzare cu o suprafaţă mai mică de 200 mp care nu îşi organizează propriile puncte de returnare îşi vor îndeplini obligaţiile de organizare a punctelor de returnare prin asociere cu alţi comercianţi care au structuri de vânzare cu o suprafaţă mai mică de 200 mp sau prin acord de parteneriat cu UAT/ADI;
  • comercianţii HoReCa au obligaţia să perceapă garanţia de la consumatorii finali pentru produsele în ambalaje SGR consumate în afara structurii de vânzare şi să nu perceapă garanţia pentru produsele în ambalaje SGR consumate la locul structurii de vânzare.

Contravenții și sancțiuni

Pentru nerespectarea obligațiilor privind sistemul de garanţie-returnare a ambalajelor nerefolosibile, comercianții vor putea fi sancționați cu amenzi de până la 50.000 de lei.

  • Share This Story

about author

admin

admin@boncaciu.ro

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.