Modificarea condițiilor minime de studii pentru ocuparea funcțiilor didactice de educator-puericultor în creșe

Odată cu adoptarea Legii nr. 17/2022, începând cu anul școlar 2021-2022, ocuparea funcției didactice de educator-puericultor în creșe se poate face doar de către:

  1. absolvenți ai liceului pedagogic, specializarea educator-puericultor;
  2. absolvenți ai liceului pedagogic sau ai unei școli echivalente, cu specializarea educatoare sau învățătoare, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educației cu terți;
  3. absolvenți cu diplomă de licență, specializarea pedagogia învățământului preșcolar și primar, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educației cu terți;
  4. absolvenți ai programelor de masterat didactic, specializarea educație timpurie.

Prin excepție, educatorilor-puericultori deja angajați în creșe, li se permite să ocupe până la data de 1 septembrie 2025 funcția de educator-puericultor, chiar dacă nu îndeplinesc noile cerințe de studii, însă numai dacă sunt îndeplinite cerințele specifice din Metodologia de recunoaștere și atestare a competențelor profesionale pentru ocuparea funcției de educator-puericultor, elaborată de Ministerul Educației.

Începând cu anul școlar 2025-2026, persoanele care doresc să-și păstreze funcția didactică de educator-puericultor vor trebui să urmeze și să promoveze cu diplomă un program de studii universitare de licență în specializarea învățământului preșcolar și primar, și să urmeze cursuri de educație timpurie ori să urmeze și să promoveze cu diplomă un program de studii universitare de master,  în specializarea educație timpurie.

Costurile aferente acestor programe de studii vor trebui să fie suportate direct de către persoanele care se vor înscrie la aceste programe, chiar dacă au calitatea de salariați. Angajatorul are obligația, în anumite condiții, să asigure doar formarea profesională de educație continuă, care vine în completarea sistemului formal național de învățământ. Cursurile de la facultate sau cursurile masterale care au loc în instituții naționale de învățământ nu sunt considerate cursuri de formare profesională în sensul art. 193 din Codul muncii, astfel că angajatorul nu are obligația să suporte costurile aferente acestora.  

  • Share This Story

about author

admin

admin@boncaciu.ro

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.