3
Apr
La data de 31.03.2020, a fost publicat în Monitorul Oficial, Decretul Președintelui României nr. 222/31.03.2020 prin care s-a promulat Legea nr. 35/2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă.
Regăsiți mai jos o sinteză a prevederilor legale referitoare la termenii și condițiile în care se poate beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă:
- Cine beneficiază de ajutorul financiar?
- părintele la care copilul cu vârstă preșcolară locuiește în mod statornic;
- persoana care are calitatea de reprezentat legal al copilului cu vârstă preșcolară și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia;
- persoana desemnată de părinte sau tutore și confirmată de instanța de tutelă pentru întreținerea copilului cu vârstă preșcolară pe perioada în care părintele pleacă la muncă în străinătate conform art. 104 din Legea nr. 272/2004.
- Cine nu beneficiază de ajutorul financiar?
- asistentul maternal profesionist pentru copii cu vârstă preșcolară aflați în întreținerea acestora;
- asistentul personal al copilului cu vârsta preșcolară cu handicap grav;
- persoana care a optat pentru primirea indemnizației lunare pentru copilul cu vârsta preșcolară cu handicap grav prevăzută la art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006;
- părintele care se află în perioada de concediu pentru creșterea copiilor.
- Ce condiții trebuie să îndeplinească beneficiarul?
- să aibă domiciliul în România;
- să fie angajat cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, să desfășoare activități independente, să obțină venituri din drepturi de proprietate intelectuală/venituri din activități agricole/silvicultură sau piscicultură, să exercite o funcție de demnitate publică sau asimilată ori să fie înregistrat la Agenția pentru ocuparea forței de muncă județene;
- copilul să nu fie înscris la creșă/grădiniță sau solicitantul să nu fi refuzat un loc la creșă/grădiniță ori să nu fi retras copilul de la creșă/grădiniță;
- să aibă achitate, la zi, impozitele și taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate;
- veniturile lunare realizate de membrii familiei să fie de până la 3500 lei/membru de familie.
- Cum se determină venitul net lunar?
- se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar.
- Care este cuantumul ajutorului financiar?
- 710 lei, dacă venitul net lunar pe membru de familie nu depășește 2100 lei;
- 550 lei, dacă venitul net lunar pe membru de familie este între 2101 lei și 2500 lei;
- 390 lei, dacă venitul net lunar pe membru de familie este între 2501 lei și 3000 lei;
- 250 lei, dacă venitul net lunar pe membru de familie este între 3001 lei și 3500 lei.
- Cum se acordă ajutorul financiar?
- ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil preșcolar, începând cu luna următoare depunerii cererii, dar nu mai devreme de data la care bona își începe activitatea.
- Ce documente trebuie depuse?
- copie după documentul de identitate al solicitantului;
- copie după certificatul de naștere al copilului/copiilor pentru care se solicită ajutorul;
- copia documentului prin care se atestă calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor;
- adeverințe privind veniturile nete realizate în ultimele 6 luni de membrii familiei;
- copia documentului în baza căruia se desfășoară activitatea de bonă (contractul de prestări servicii încheiat între solicitant și persoana juridică care are la rândul său încheiat un contract individual de muncă cu bona sau contractul de prestări servicii încheiat cu bona care își desfășoară activitatea ca persoană fizică autorizată – art. 7 din Legea 167/2014).
- Unde se depune cererea?
- cererea se depune la serviciul public de asistență socială organizat în cadrul Primăriei de la domiciliul solicitantului și se aprobă sau respinge prin Dispoziție a primarului în termen de cel mult 60 de zile da la data înregistrării cererii.
- Ce obligații are beneficiarul?
- să depună la serviciul public de asistență socială din 6 în 6 luni, o declarație pe propria răspundere privind menținerea condițiilor de acordare a ajutorului;
- să anunțe serviciul public de asistență socială în termen de maxim 10 zile orice modificarea a situației sale economice sau care privește copilul, însoțită de documentele doveditoare.
- Când încetează dreptul la ajutorul financiar?
- la împlinirea de către copil a vârstei de 6 ani;
- a intervenit decesul copilului;
- copilul intră în sistemul de creșă/grădiniță;
- încetează activitatea bonei;
- schimbarea domiciliului în altă localitate;
- nu mai sunt îndeplinite condițiile de acordare;
- nedepunerea declarației pe proprie răspundere în termen de cel mult 30 de zile de la împlinirea termenului de 6 luni.
- Când se suspendă dreptul la ajutorul financiar?
- dacă se înregistrează 3 mandate poștale returnate consecutive, în situația în care beneficiarul a optat pentru primirea ajutorului prin mandat poștal;
- în caz de suspiciune sau sesizare privind modificarea condițiilor de acordare a dreptului la ajutor financiar. Dacă în urma verificărilor efectuate se constată că se mențin condițiile de acordare, plata ajutorului financiar se reia, plătindu-se retroactiv inclusiv pentru perioada în care ajutorul a fost suspendat.
Observație: Legea nr. 35/2020 urmează să intre în vigoare în termen de 60 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, care a avut loc în data de 31.03.2020. În concluzie, cererile pot fi depuse începând cu data de 01 iunie 2020.