Tag Archive :OUG 120/2021

Începutul anului 2022 vine cu o schimbare semnificativă în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în materia achiziționării de locuințe odată cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 120/2021, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1202 la data de 18.12.2021.

Această schimbare trebuia să aibă loc încă de la începutul acestui an, însă a fost amânată, noul termen de implementare a acestei schimbări fiind data de 1 ianuarie 2022.

Prin O.U.G. nr. 226/2020 Guvernul a propus aplicarea unei cote reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuințelor de până la 140.000 Euro, propunere care însă nu a ajuns să mai fie pusă în aplicare.

Cu ocazia noii Ordonanțe nr. 120/2021, legiuitorul secundar – Guvernul a găsit o nouă modalitate de aplicare a cotei reduse de TVA de 5 %., precum : „livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice (…)

Pe de altă parte, această cotă de 5% se va aplica și în cazul locuințelor mai costisitoare în valoare de până la 700.000 lei, dar numai o singură data. Orice persoană fizică poate achiziţiona, începând cu data de 1 ianuarie 2022, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuință a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 5%.

Statul va fi cel care va verifica dacă aplicarea regimului de TVA se va realiza de mai multe ori de către aceleași persoane. În acest sens se va înființa un registru special, unde informațiile vor fi furnizate de notari: „se organizează «Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%», în format electronic, pe baza informațiilor din actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuințele prevăzute (…), autentificate începând cu data de 1 ianuarie 2022.”

Toate aceste modificări din cuprinsul O.U.G. nr. 120/2021 în materia TVA-ului la locuințe se vor aplica doar începând cu data de 1 ianuarie 2022.