Muncitor amendat mai ceva decât un patron ghiftuit

Project Descriptions

Dintr-un Maramureș în care economia șchioapătă rău, iar pentru locuri de muncă bine plătite ai nevoie –  nu de lupă, ci – de observator astronomic, lumea pleacă în altă parte după un rost mai bun. Nu toți pleacă în străinătate, ci se duc și în județele în care diriguitorii au știut să dezvolte economia mult mai mult decât am dezvoltat la noi divertismentul.

Asta a făcut și maramureșeanul Grigore Tomoiagă, care s-a dus să muncească în județul Cluj. Pe e un șantier de construcții, din Bonțida,  căci în construcții se câștigă mai bine. Cu faima de oameni harnici și serioși, maramureșenii sunt oameni pe care se bazează angajatorii. Pe când s-a ivit un vârf de activitate, ce impunea un plus de forță de muncă, responsabilii de șantier l-au rugat  pe Tomoiagă să  aducă niște persoane, mizând pe faptul că și cunoscuții maramureșeanului sunt la fel de pricepuți și serioși ca el.

Muncitor amendat mai ceva decât un patron ghiftuit

Cum termenele presau, muncitorii aduși de maramureșean au intrat direct ”în pită”, formele de angajare (ca zilieri sau cu contract cu durată ne-   sau determinată etc.) n-au fost întocmite chiar din primele zile. Așa că un control de la ITM i-a găsit pe nou-veniți lucrând fără forme legale. Întrebați cum au ajuns pe șantier, oamenii au răspuns cinstit, în conformitate cu realitatea: „domnu’ Tomoiagă ne-a chemat”. ”Aha” – și-au spus inspectorii de muncă și i-au trântit maramureșeanului o amendă de 40.000 de lei,  pentru angajare de forță de muncă fără forme legale. Și au plecat cu conștiința împăcată că au mai pus la punct un exploatator nenorocit, care încalcă legea și-și bate joc de muncitori.

După cum se știe, în cazul litigiilor legate de muncă, instanța dă de regulă dreptate  angajaților și celor care controlează relațiile de muncă. În cazul  contestării amenzilor de genul arătat mai sus,  cel mai bun rezultat la care se speră este eventuala diminuare a sancțiunii contravenționale, nicidecum anularera ei. Însă în acest caz, amenda de 40,000 de lei era la nivel de angajator, dar era aplicată unui simplu angajat! Normal că Tomoiagă a contestat amenda la Judecătoria Cluj Napoca. A apelat la o avocată tânără, Cristina Boncaciufondator al Societătii Civile de Avocați Crișan & Boncaciu din Cluj.

Dublă izbândă împotriva unor roboței plătiți de stat, căci – dacă erau oameni – poate că raționau

”Provocarea juridică a fost aceea de a obține înlocuirea cu sancțiunea avertismentului a amenzii de 40.000 de lei, impusă de ITM persoanei fizice, pentru pretinsa angajare de forță de muncă fără forme legale, în șantierul din Bonțida” – a arătat Cristina Boncaciu, avocata specializată în contencios administrativ și fiscal.

Și a reușit în două rânduri să câștige provocarea. Sentinţa civilă nr.430/25.04.2019, pronunţată în prima instanță în dosarul nr. 21118/211/2018 i-a dat dreptate: ”Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu amenda în valoare totală de 40.000 lei, aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenţie seria CJ nr. 019480 din data de 17.09.2018, cu sancţiunea avertismentului”.

ITM Cluj  nu se lasă și introduce cale de atac în iunie, dar pierde și la Tribunalul Cluj: ”Respinge apelul formulat de ITM Cluj împotriva sentinţei civile nr.430/25.04.2019, pronunţată în dosarul nr.21118/211/2018 al Judecătoriei Cluj Napoca, pe care o păstrează în întregime. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 20.11.2019. Document: Hotărâre  1688/2019  20.11.2019”

Iată cum o avocată bună poate să scape clientul de o belea injustă: un muncitor care, în intervalul de la primirea amenzii și până la primirea sentinței definitive, a fost tratat de către ITM Cluj ca un patron hapsân, fără însă a avea și vreun avantaj din acest presupus statut. Gândiți-vă câte luni ar fi trebuit să lucreze muncitorul Grigore Tomoiagă ca să achite amenda – una de patron – de 40.000 de lei.

Dar de aceea sunt instanțele și avocații de talia Cristinei Boncaciu, ca să mai îndrepte din strâmbătățile acestei lumi.

Maramureșean amendat cu 40.000 de lei pentru că a recomandat alți muncitori pentru șantierul pe care lucra

Project Details

Recent Work