Daily Archives: May 9, 2023

Se întâmplă deseori ca prestatorii de servicii și comercianții să nu poată emite bonuri fiscale datorită defecțiunilor la casele de marcat, situație în care se vor consemna tranzacțiile într-un registru special, care se va completa de mână.

Înainte nu era clar era termenul până la care se vor face aceste consemnări în registrul special. În acest sens s-au adus clarificări prin HG nr. 355/2023, care completează normele metodologice de aplicare a OUG nr. 29/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003.

Prin urmare, în urma clarificării, consemnarea în registrul special se va face imediat după operațiune sau cel mai târziu până la finalul zilei de lucru. Acest registru special se va completa fără spații libere și fără ștersături.

De îndată ce casa de marcat se defectează, operatorii economici vor anunța la service defectarea acesteia, trecând în cartea de intervenții a aparatului data și ora la care au anunțat defecțiunea și vor fi nevoiți să păstreze o dovadă a notificării defecțiunii.

După ce casa de marcat va fi reparată, după ultima înregistrare a operațiunilor din registrul special se va nota data și ora la care casa de marcat a redevenit funcțională, aceste date fiind certificate de tehnicianul de service care a repus casa de marcat în funcțiune, acesta trecându-și numele și semnătura în registrul special.