Raul Sorin Fântână este proprietarul societății Fântână Raul Sorin & Asociații S.R.L. din Brașov, înființată în anul 2007.
A urmat cursurile Facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini din cadrul Universității ”Transilvania” din Brașov. Rezultatele obținute l-au propulsat în activitatea de cercetare-proiectare pe care o desfășoară la Institutul pentru Cercetare și Proiectare pentru Autovehicule și Tractoare, unde are câteva brevete de invenție. Din 1994 devine coproprietarul firmei INTAP (INTeligența APlicată), specializată în proprietate industrială. Devine expert în proprietate industrială-intelectuală din 1998. Din 2003 este cadru didactic universitar la Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, unde predă cursuri de management, expertiza mărfurilor de import-export, eficiența economică a investițiilor și etică aplicată în afaceri.
Raul Sorin Fântână a fost director al Departamentului de Economie și Afaceri Internaționale în perioada 2010-2013 și decan al Facultății de Economie și Afaceri Internaționale în anul 2013. Autor al manualului ”Expertiza mărfurilor de import-export” și al cărții ”Managementul integrat calitate – risc al Proprietății Intelectuale”, coautor al manualului de Management General și al cărții ”Managementul calității în strategia de risc a proprietății intelectuale”, precum și autor al unui număr mare de articole prezentate și publicate la conferințe internaționale, marea lor majoritate cu aport substanțial în teoria proprietății intelectuale și industriale.
Câteva titluri din cele peste 30 ale dânsului: ”Legal Implications of Interpretation of the Applied Invention as Engineering Concrete Opera”, 5th International Conference ”Perspectives of Business Law in the Third Millennium”, November 20, 2015, Bucharest, Aspects of Foreign Portfolio Investments Risks in Romania, 22nd International Economic Conference – IECS 2015; ”Brand Assessment In The Case Of Tacit License. Case Study”, a 7-a Conferința Internațională The Knowledge Society in The Space of United Europe, ca parte a ”14th ”Timișoara Academic Days”, Tibiscus University of Timișoara, Faculty of Economics, 29-30 of May, 2015; ”Aspects Of Foreign Portfolio Investments Risks In Romania”, a 22-a Conferința Internațională de Economie – IECS 2015; ”The Intellectual Property – Strategic Asset in The Company Management. Case Study: France” – lucrare prezentata la The 6th International Conference The Knowledge Society in The Space of United Europe, 31 Mai 2013, Universitatea „Tibiscus”, Timișoara; ”Extension of Liskov Substitution Principle and Application to Curriculum Management”, Acta Polytechnica Hungarica, Journal of Applied Sciences, Vol. 11, No. 7, 2014.
A fost cadru didactic asociat la Universitatea Transilvania din Brașov și la Universitatea EMANUEL din Oradea. Din 1998 este solicitat ca expert judiciar și extrajudiciar în peste 40 de rapoarte de expertiză și evaluări de patrimoniu necorporal în colaborare cu experți autorizați ANEVAR. În 2008 obține titlul de Doctor inginer cu titlul tezei – ”Contribuții privind Managementul Integrat Calitate – Risc al Proprietății Intelectuale Tehnico-Economice”. Competențele câștigate: Managementul Calității, Managementul Riscului, Probabilități și Statistică Matematică, toate cu aplicație în inginerie și proprietate intelectuală.
În 2014 obține titlul de Master ]n specializarea Managementul Afacerilor Internaționale. Titlul disertației: ”Participarea activelor proprietății intelectuale la tranzacțiile internaționale”.